Etichetă: Plostina

Unu la mână: să vă fie zilele astea luminate, ca toate cele din restul anului. Doi la mână: de Paști am trecut pe la bunica la Ploştina. Am mâncat, am băut, am stat la depănat vremuri. Şi-am făcut şi-o poză proaspătă, de primăvară pe care v-o dau în primire mai jos: La Ploştina toate-s vechi: mult noroi şi rachiu bun. Numai bine! 🙂 Modificare: Se pare că sunt nişte probleme cu încărcatul pozelor. Dacă s-or rezolva poza o să apară 🙂

Unu la mână: Paşte fericit tuturor şi petrecere frumoasă! Am fost pe la Ploştina zilele astea, o să vă postez un link către poze cât de curând. Doi la mână: re-postez aici articolul pe care l-am scris pe blogul meu, pentru că se leagă oarecum de meleagurile pe care am copilărit: Mi s-a dovedit din nou că Plaiul Nucului e un loc din care cu greu mai pleci. În sensul bun: sunt oameni cumsecate acolo, vorbăreţi, primitori, petrecăreţi şi instigatori la voie bună. În sensul rău: există riscul să nu ai cum să pleci fizic de acolo, aşa cum mi s-a întâmplat mie azi. Luni dimineaţă dau să plec de-acolo după două zile de petrecut. Autobuzul cică circulă oficial toată săptămâna, inclusiv a doua zi de Paşte (verificat informaţia din 3 surse). Mă trezesc frumos la ora 4:45, pregătesc bagajul, o iau cătinel de la mine spre Plaiul Nucului. Prind autobuzul în ultimele lui 5 minute de aşteptare. Bun, zic, treaba merge brici. În două ore mi-s la Buzău, îmi iau femeia şi plecăm unde ne e locul. Dar bineînţeles, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă. Pleacă autobuzul, eu fiind… singurul călător. După vreo doi km se-aude o sonerie din-aia de telefon, răspunde şoferul.   –          Da, dom’ Ghica… –          […] –          Da, am plecat divale, nu prea-i lume, numa’ un băiat e… –          […] –          Da, da… –          […] –          Pi nu mai cobor? –          […] –          Bine atunci, eu ştiam că cobor, m-opresc aci acasă atuncia… –          […] –          Da, numa’ un băiat e, da’ face şi el ce-o putea, ia vro ocazie –          […] –          Bine, bine, să trăiţi, numa’ bine! Ai prins ideea. Îl sună şefu pe om şi-i spune să nu se mai ducă la Buzău dacă n-are călători. Cum unu-i unu, două-s…

Salut. Am fost în weekendu’ trecut pe la Plaiul Nucului şi Ploştina. O să revin cu multe poze, n-am avut timp până acum să le “frunzăresc” şi să aleg câteva pe care să le postez aici. Ca promisiune vă dau o singură poză care să vă aducă aminte de Penteleu 🙂 Numai de bine s-auzim! Later edit: Toate pozele le găsiţi aici: http://www.facebook.com/album.php?fbid=1638231557849&id=1298552268&aid=78975&l=e5aa78f9cf

Salutare din nou! M-am gândit să vă mai arăt ceva 🙂 Că tot suntem în era tehnologiei vă dau nişte fişiere pe care dacă le importaţi în aplicaţia Google Earth puteţi vedea marcate pe hartă câteva locuri de pe la noi: Ploştina, Plaiul Nucului, Penteleu. Iar pentru cei care vor să meargă şi mai departe vă arăt exact unde e casa mea din Faţa Malului. Sunt patru fişiere cu extensia .kmz, specifică Google Earth. Ca să le vedeţi în Google Earth pur şi simplu le deschideţi cu dublu click. Mai întâi trebuie să aveţi instalată ultima versiune pe care o găsiţi aici. Puteţi downloada arhiva cu cele patru fişiere de aici: gEarth . Dacă mai doriţi şi alte locuri postaţi un comentariu aici şi mai adaug şi alte fişiere. Dacă aveţi probleme sau pentru orice mă puteţi contacta. Numai bine!

Salutare! Am găsit azi un filmuleţ pe Youtube care parcă-i filmat în muchia Ploştinii. Nu prea-i cunosc pe băieţii ăştia, dar ştiu casa care apare în film. M-am gândit să împart cu voi: Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=EmEc5RotInk A, şi vi-l arăt şi pe-ăsta, mai scurt, făcut de mine vara trecută la Faţa-Malului: Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=8wxB-OXS0Dc

Ploştina… cu frunzele năpraznice care te izbeau în faţă.. sau vântul era năpraznic ? Când treceai Muchia Ploştinii parcă erai în altă lume. Una unde totul era parcă mai mic. Ţin minte mai ales acea perioadă a anului când gospodarii îşi văd, într-un sfârşit, rodul muncii de peste vară.  Mergeam la bunica, la Nuţa lui Gheorghe Şoimaru, de care râdeam când eram mai mic şi mai nepriceput şi-i spuneam că se trage din neamul Şoimăreştilor. Mâncam mere mari şi bine coapte, alergam după frunze ca nebun şi-mi închipuiam că sunt cine ştie ce sol trimis de la împărăţie ca să adune birul. Şi strângeam multe frunze, prea multe, pentru că apoi vântul le lua şi le arunca în toate părţile. Şi-mi aminteam atunci de bancul acela: –          Rabine, tu cum îţi împarţi câştigul cu Dumnezeul tău ? –          Păi eu iau banii, îi arunc în sus şi Dumnezeul meu îşi ia cât are nevoie… Tot ce cade pe pământ rămâne al meu. Frunzele mele nu cădeau niciodată, vântul le purta  depaarte, până când ochii începeau să tremure de atâta încordare. Semn că lui Dumnezeu îi plăceau frunzele de la Ploştina. Vremuri frumoase au fost şi sper să mai fie şi pentru alţii. Acum nu mai pot alerga după frunze, dar pot să o înţeleg pe bunica şi toată alergătura ei. Vrednică femeie! Foarte bună ideea acestui blog. Felicitări nepotului lu’ nea Dimian Dogaru. Salutări de la băiatu’ lu’ Sile! P.S: Propun să mai scriem aici şi câteva rânduri mai scurte, nu neapărat articole lungi. Contează simţurile din noi, nu vrednicia condeiului.