mirosul de ploaie mi-aduce aminte inevitabil de Ploştina. liniştea de după ploaie, imediat după ploaie, are o calitate specială, de catifea udă. pământul se destinde uşor, dar în rest nimic nu mişcă. doar aburi uşori, invizibili, ce se ridică să se întâlnească cu norii-încă acolo, şi picuratul picăturilor ce cad de pe frunze. miroase a linişte.
uneori mirosul uleios de linie de tren îmi trezeşte nostalgii ciudate. nu am copilărit în preajma liniilor de tren, nu am mers în echilibru pe vreo şină, nu am plecat vreodată în expediţii de-alungul traverselor.
alteori e mirosul fierbinte de asfalt proaspăt turnat, în miez de vară când aerul tremură fierbinte şi frunzele moţăie prăfuite
